Când plictiseala doare: emoții, adolescență și ecrane

Adolescența … poate fi una dintre cele mai intense perioade ale vieții. Ai momente în care râzi din nimic, vrei să cucerești lumea, visezi cu ochii deschiși. Dar și clipe în care simți că te apasă ceva și nici nu știi exact ce. Te închizi în cameră, dai scroll fără sfârșit și totuși te simți gol pe dinăuntru.

Ce ai simțit tu, au simțit și mulți alții. Un studiu făcut în Italia cu peste 700 de adolescenți arată că, atunci când e greu să înțelegi ce simți sau cum să gestionezi o emoție, poate apărea anxietatea, tristețea sau impulsivitatea. Iar plictiseala, deși pare banală, poate fi un semnal de alarmă. Un „hei, ceva nu e în regulă în mine!”.

În goana după validare, like-uri, mesaje, ne putem pierde în online. Dar când timpul pe telefon devine prea mult, încep să apară alte probleme: te enervezi din nimic, simți că nu mai vrei să vorbești cu nimeni, nu te mai regăsești. Nu e vina ta – dar poti să înțelegi ce se întâmplă.

Ce putem face, noi, adulții?

– Să fim prezenți. Nu trebuie să fim perfecti, ci reali. Să ascultăm cu adevărat.
– Să vorbim despre emoții. Nu ca despre ceva rușinos, ci ca despre ceva firesc.
– Să oferim alternative. Nu doar „lasă telefonul”, ci „hai cu mine la o plimbare”, „ce zici să încercăm ceva nou?”

Și dacă ești tu adolescentul care simte că nu mai poate…

Ascultă: nu ești singur. Ce simți tu are sens. Nu ești slab pentru că te doare. Nu ești ciudat pentru că plângi. Nu ești defect pentru că ai nevoie de ajutor.

Caută un adult care te poate asculta fără să te judece – un părinte, un profesor, un psiholog.

Întinde mâna. Spune ce simți. Poți fi bine. Și meriți să fii!