Când inimile se recunosc, cei plecați ne zâmbesc

Ne întâlnim și parcă ne-am văzut ieri

sursa: freepik

Alergam, suntem prinsi in agitația cotidiană, cu zeci de direcții și priorități, si e ușor să ne lăsăm purtați de valul lui „trebuie să…”, „nu am timp acum…”, „am de făcut” și „nu acum, poate la anul…”, amânări și direcții impuse din afară sau de noi insine, de parcă esențialul ar putea fi mereu amânat. Insa viața adevărată nu ne așteaptă în capătul agendei. Ea se întâmplă acum – în îmbrățișările sincere, în liniștea împărtășită, în prezența celor dragi. Pentru că, dincolo de toate rolurile și drumurile, acolo unde ne simțim văzuți, înțeleși și iubiți, acolo e familia.

Sunt familii care au multi membri, cu mulți frați, veri, unchi și mătuși. Familii, în care mesele se întindeau în curte, în care râsetele copiilor se amestecau cu vocile părinților și în care glumele se rostogoleau dintr-o generație în alta. Poate că, între timp, unii au plecat departe – în alte orașe, în alte țări, în alte lumi. Poate că, drumul vieții i-a dus departe de casa bunicilor sau de ulița pe care alergau desculți. Dar legătura? Poate ca uneori crezi ca nu mai e, dar:

vine o zi. O zi specială. Un eveniment care adună oameni. O nuntă, un botez, o inmormantare, o revedere… și timpul se topește. Nu mai contează că au trecut ani sau decenii. Nu mai contează că ne-am schimbat, că avem riduri, suntem grizonati sau cu mai multe griji. Ne regăsim, dincolo de cuvinte, suntem acolo unde râdem la aceleași glume, unde știm instinctiv cum să ne strângem în brațe, cum să ne recunoaștem dorul, chiar dacă nu a fost rostit. Suntem acolo, unde privirile vorbesc fără cuvinte, unde ne e bine chiar și în tăcere.

Ne reamintim ca suntem toti parte ai aceleiași povești.

Avem aceleași amintiri din grădina bunicilor, din pomii ale caror crengi nu se inconvoiau doar din cauza fructelor, ci si din cauza greutatii noastre, din casele noastre, in care trosneau si scanteiau lemnele in sobe, in jurul carora stateam cand ne adunam de la sanius inghetati, cu nasurile rosii, cu caciulile si manusile inghetate, de mirosul de cozonaci proaspeti si pufosi, scosi din cuptorul cu lemne sau al pilafului si sarmalelor fierte in ceaune imense, pregatite cu grija de mamele si matusile noastre pentru evenimentele la care eram prezenti cu totii; avem amintirile din verile lungi petrecute la sat, unde fiecare câmp era un tărâm de joacă. Ne amintim, cu drag si de cei care nu mai sunt și, cumva, îi simțim aproape. Poate că zâmbesc din ceruri, mândri de ce-am devenit și mai ales de a face că nu ne-am uitat si ca nu i-am uitat nici pe ei.

Este o binecuvântare să te poți întoarce în familie ca într-un adăpost. Să te recunoști în celilalți. Să simți că aparții. Că ai rădăcini. Că ai un loc al tău, indiferent cât de mare este lumea.

De aceea, oricât de greu ți-ar fi, oricât de multe ai avea pe cap, dacă familia te cheamă – du-te! Participă! Fii acolo! Nu doar pentru ceilalți, ci și pentru tine. Pentru copilul din tine, de care ai uitat si care încă se mai ascunde si râde în spatele casei dupa ce a facut o trasnaie. Pentru liniștea, pe care doar o îmbrățișare cu unul de-al tau poati sa o ai. Pentru apartenența care nu se poate cumpăra, ci doar simți.

Familia nu inseamna doar o legatura de sânge. E legătura de suflet, refugiul, imanul, intoarcerea la noi înșine, e o binecuvântare, care te așteaptă sa te imbratiseze, oricât ai fi rătăcit. Iar daca vrei ca povestea sa continue, este important sa participi, pentru ca esti actor in rol principal in aceasta poveste.

Psih. Mariana Ursu-Balaci

Tag:

#RomâniaFrumoasă #NeamulUrsu

#TradițieȘiFamilie

#NuntaÎnFamilie

#RăzeșiCuInimiMari

#TimpPentruCeiDragi

#ÎntâlniriCareVindecă

#PoveștiDinNeamÎnNeam